Incendiu puternic la rafinăria Lukoil de la Ploiești. Localnicii au fost sfătuiți prin RO-ALERT să rămână în case | VIDEO

Incendiu puternic la rafinăria Lukoil de la Ploiești. Localnicii au fost sfătuiți prin RO-ALERT să rămână în case | VIDEO
Sursa foto: Facebook/Iubesc Prahova
Publicat: 21/09/2021, 12:37
Actualizat: 21/09/2021, 13:04

Un incendiu puternic a izbucnit marți la rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Autoritățile informează că flăcările au afectat o suprafață de 400 de metri pătrați.

La faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, 2 de descarcerare, 1 autoscară, 2 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă

Potrivit ISU, incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum, deoarece au ars reziduuri petroliere rezultate în urma procesului tehnologic (păcură, motorină, cocs).

Până la sosirea echipajelor de pompieri au acţionat 4 autospeciale de la Serviciul privat al rafinăriei.

Nu sunt raportate victime, anunţă ISU.

Incendiul a fost lichidat

Echipele de intervenție au reușit în cele din urmă să stingă incendiul, iar în acest moment se fac cercetări pentru identificarea cauzei izbucnirii focului.

Din cauza degajărilor mari de fum, Inspectoratul pentru Situații de Urgență i-a sfătuit pe localnici, prin intermediul unui mesaj transmis prin sistemul RO-ALERT, să rămână în case și să închidă geamurile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Pensionarii care primesc câte 1.000 de lei în plus. Măsura nu se aplică în toată...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×